OUG 111/2013 Mo 809 19 decembrie 2013 TVA la incasare din 2014 OPTIONAL

| December 21, 2013 | 0 Comments

Având în vedere necesitatea implementării unor măsuri în vederea evitării deschiderii procedurii de infringement împotriva României ca urmare a faptului că în dosarul EU PILOT 4.387/12/TAXU Comisia a respins răspunsul României, stabilind că implementarea sistemului TVA la încasare trebuie să fie opţională pentru operatorii economici şi, de asemenea, nu trebuie impusă colectarea TVA la o anumită limită de timp de la emiterea facturii, fazele din procedura precontencioasă a dosarului menţionat vor fi parcurse în decursul anului 2014, făcând astfel necesară modificarea sistemului în cursul anului, fapt imposibil de realizat având în vedere că trecerea de la sistemul obligatoriu la cel opţional nu se poate realiza decât la începutul unui an calendaristic datorită complexităţii sistemului, a faptului că cifra de afaceri pentru determinarea eligibilităţii persoanelor care aplică sistemul este anuală şi că regulile tranzitorii necesare nu pot fi instituite în cursul anului întrucât ar crea dificultăţi majore în aplicarea şi administrarea sistemului.
Luând în considerare faptul că majorarea nivelului accizelor pentru motorină, benzină cu şi fără plumb şi kerosen, de la 1 ianuarie 2014, ar fi putut genera o majorare a preţurilor la carburanţi cu implicaţiile aferente asupra preţurilor bunurilor şi serviciilor,
având în vedere faptul că la 1 ianuarie 2014 încetează suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice, precum şi faptul că prevederile referitoare la facturare cuprinse în Legea nr. 148/2012 contravin acquis-ului comunitar în domeniul TVA şi pot conduce la declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României,
întrucât prevederile referitoare la bonuri fiscale şi la chitanţe cuprinse în Legea nr. 148/2012 creează paralelism legislativ sau contravin prevederilor actelor normative care reglementează regimul acestor documente,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I.
1 Va modifica Legea nr. 571/2003 par 1 la 01.01.2014 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. 4 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (3) la 01.01.2014 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (4) la 01.01.2014 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (5) la 01.01.2014 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (6) la 01.01.2014 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (4) la 01.01.2014 La articolul 1342, alineatele (3) – (6) vor avea următorul cuprins:

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi alin. (2) lit. a), exigibilitatea taxei intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, în cazul persoanelor impozabile care optează în acest sens, denumite în continuare persoane care aplică sistemul TVA la încasare. Sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:
a) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au sediul activităţii economice în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a), a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei. Persoana impozabilă care în anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la încasare, dar a cărei cifră de afaceri pentru anul respectiv este inferioară plafonului de 2.250.000 lei, şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din anul următor celui în care nu a depăşit plafonul, cu condiţia ca la data exercitării opţiunii să nu fi depăşit plafonul pentru anul în curs. Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite de TVA, precum şi a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform art. 132 şi 133, realizate în cursul anului calendaristic;
b) persoanele impozabile, care au sediul activităţii economice în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a), care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 în cursul anului şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu data înregistrării în scopuri de TVA.
(4) Nu sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:
a) persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic conform prevederilor art. 127 alin. (8);
b) persoanele impozabile care nu sunt stabilite în România conform art. 1251 alin. (2) lit. a);
c) persoanele impozabile care în anul precedent au depăşit plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a);
d) persoanele impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 în cursul anului şi care au depăşit plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a) în anul precedent sau în anul calendaristic în curs, calculat în funcţie de operaţiunile realizate în perioada în care respectiva persoană a avut un cod valabil de TVA conform art. 153.
(5) Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este obligată să aplice sistemul respectiv cel puţin până la sfârşitul anului calendaristic în care a optat pentru aplicarea sistemului, cu excepţia situaţiei în care în cursul aceluiaşi an cifra de afaceri depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, caz în care sistemul se aplică până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit. Dacă în primul an de aplicare a sistemului TVA la încasare persoana impozabilă nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, poate aplica sistemul TVA la încasare până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul de 2.250.000 lei, calculat pentru fiecare an calendaristic în parte, a fost depăşit pe parcursul unui an calendaristic. Orice persoană impozabilă care a optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare şi care nu depăşeşte în cursul unui an plafonul de 2.250.000 lei poate renunţa la aplicarea sistemului respectiv oricând în cursul anului, prin depunerea unei notificări la organul fiscal competent între data de 1 şi 25 ale lunii, cu excepţia primului an în care a optat pentru aplicarea sistemului. Radierea persoanei respective din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare se operează de organele fiscale competente începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea.
(6) Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea sistemul TVA la încasare aplică sistemul respectiv numai pentru operaţiuni pentru care locul livrării, conform prevederilor art. 132, sau locul prestării, conform prevederilor art. 133, se consideră a fi în România, dar nu aplică sistemul respectiv pentru următoarele operaţiuni care intră sub incidenţa regulilor generale privind exigibilitatea TVA:
a) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (2)-(6), art. 1523 alin. (10) sau art. 160;
b) livrările de bunuri/prestările de servicii care sunt scutite de TVA;
c) operaţiunile supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 1521 -1523 ;
d) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului potrivit art. 7 alin. (1) pct. 21.”
2. 1 Va abroga Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (11) la 01.01.2014 La articolul 1342, alineatul (11) se abrogă.
3. 1 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap X art 145. aln (1^1) la 01.01.2014 La articolul 145, alineatul (11) va avea următorul cuprins:

(11) Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare conform prevederilor art. 1342 alin. (3)-(8) este amânat până la data la care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului său.”
4. 1 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap X art 146. aln (1) lit a) la 01.01.2014 La articolul 146 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare;”.
5. 4 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap XIII art 156^3. aln (11) la 01.01.2014 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap XIII art 156^3. aln (11^1) la 01.01.2014 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap XIII art 156^3. aln (12) la 01.01.2014 Va modifica Codul Fiscal din 2003 tit VI cap XIII art 156^3. aln (13) la 01.01.2014 La articolul 1563, alineatele (11), (111), (12) şi (13) vor avea următorul cuprins:

(11) Persoana impozabilă prevăzută la art. 1342 alin. (3) lit. a), care optează să aplice sistemul TVA la încasare potrivit prevederilor art. 1342 alin. (3)-(8), trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri din anul calendaristic precedent, determinată potrivit prevederilor art. 1342 alin. (3) lit. a), nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei şi că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Se consideră că persoana impozabilă a optat în mod tacit pentru continuarea aplicării sistemului TVA la încasare, neavând obligaţia să depună notificarea, dacă în anul precedent a aplicat sistemul TVA la încasare şi cifra sa de afaceri nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei. Persoana impozabilă prevăzută la art. 1342 alin. (3) lit. b), care optează să aplice sistemul TVA la încasare potrivit prevederilor art. 1342 alin. (3)-(8), trebuie să depună la organele fiscale competente o notificare din care să rezulte că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare din momentul înregistrării sale în scopuri de TVA conform art. 153.
(111) Când se constată că persoana impozabilă a fost înregistrată de organele fiscale, în temeiul alin. (11) sau al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 208/2012, ca urmare a unei erori, în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, aceasta va fi radiată, din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, de organele fiscale competente din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii. Pe perioada cuprinsă între data înregistrării şi data radierii în/din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare:
a) persoana impozabilă care nu trebuia să aplice sistemul TVA la încasare aplică regulile generale privind exigibilitatea taxei, prevăzute la art. 1342 alin. (1) şi (2), iar dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de persoana impozabilă în perioada respectivă se exercită în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1). Persoana impozabilă nu este însă sancţionată în cazul în care în perioada respectivă aplică sistemul TVA la încasare prevăzut la art. 1342 alin. (3)-(8) şi îşi exercită dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 145 alin. (12);
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari care nu aplică sistemul TVA la încasare de la persoanele impozabile respective nu se exercită pe măsura plăţii potrivit prevederilor art. 145 alin. (11), indiferent de regimul aplicat de furnizor/prestator în perioada respectivă.
(12) Persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare şi care depăşeşte în cursul anului calendaristic curent plafonul de 2.250.000 lei are obligaţia să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei fiscale în care a depăşit plafonul, o notificare din care să rezulte cifra de afaceri realizată, determinată potrivit prevederilor art. 1342 alin. (3), în vederea schimbării sistemului aplicat potrivit prevederilor art. 1342 alin. (5). În situaţia în care persoana impozabilă care depăşeşte plafonul nu depune notificarea, aceasta va fi radiată din oficiu de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de radiere, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare prevăzut la alin. (13). În perioada cuprinsă între data la care persoana impozabilă avea obligaţia de a nu mai aplica sistemul TVA la încasare şi data radierii din oficiu de către organele fiscale competente din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare:
a) pentru livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate de persoana impozabilă se aplică regulile generale privind exigibilitatea taxei, prevăzute la art. 1342 alin. (1) şi (2), iar dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de persoana impozabilă în perioada respectivă se exercită în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1);
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari care nu aplică sistemul TVA la încasare de la persoanele impozabile respective se exercită pe măsura plăţii în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (11). De la data radierii din oficiu a furnizorului/prestatorului din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, beneficiarul deduce TVA pentru achiziţiile realizate de la acesta în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1).
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
(13) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare conform art. 1342 alin. (3)-(8). Registrul este public şi se afişează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Înscrierea în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare se face de către organul fiscal competent, pe baza notificărilor depuse de persoanele impozabile potrivit alin. (11), până la data de 1 a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea sau, în cazul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA în cursul anului calendaristic, prevăzute la art. 1342 alin. (3) lit. b), de la data înregistrării acestora în scopuri de TVA. Radierea din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare se face de către organul fiscal competent, pe baza notificărilor depuse de persoanele impozabile potrivit alin. (12), până la data de 1 a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea sau din oficiu, în condiţiile prevăzute la alin. (12). În cazul înregistrării persoanei impozabile în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în situaţia în care data publicării în registru este ulterioară datei de la care persoana impozabilă aplică sistemul TVA la încasare, beneficiarii îşi exercită dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (11), începând cu data publicării în registru.”
Art. II. 6 Va pune în aplicare Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (7) la 01.01.2014 Va pune în aplicare Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (8) la 01.01.2014 Va pune în aplicare Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (3) la 01.01.2014 Va pune în aplicare Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (4) la 01.01.2014 Va pune în aplicare Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (5) la 01.01.2014 Toate legăturile
(1) În vederea trecerii de la aplicarea obligatorie la aplicarea opţională a sistemului TVA la încasare prevăzut la art. 1342 alin. (3) – (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică dispoziţiile prezentului articol.
(2) Persoanele impozabile care la data de 1 ianuarie 2014 aplică sistemul TVA la încasare prevăzut la art. 1342 alin. (3) – (8) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare:
a) pot continua aplicarea sistemului TVA la încasare, fără depunerea vreunei notificări, dacă sunt eligibile pentru aplicarea acestui sistem, caz în care se consideră că au optat pentru continuarea aplicării sistemului;
b) 1 Va deroga Codul Fiscal din 2003 tit VI cap VI art 134^2. – aln (5) la 01.01.2014 pot solicita oricând în cursul anului 2014, prin excepţie de la prevederile art. 1342 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, să fie radiate din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare prin depunerea unei notificări la organele fiscale competente, chiar dacă sunt eligibile pentru aplicarea sistemului, anul 2014 nefiind considerat primul an în care au optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Organele fiscale competente operează radierea din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare începând cu data de 1 a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea. Până la data radierii persoanele impozabile trebuie să aplice sistemul TVA la încasare;
c) au obligaţia să depună la organele fiscale competente până la data de 25 ianuarie 2014 o notificare în situaţia în care au depăşit plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la art. 1342 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în ultima perioadă fiscală a anului 2013, în vederea radierii din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare. Radierea este operată de organele fiscale competente la termenele şi potrivit procedurilor prevăzute la art. 1563 alin. (13) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care persoanele impozabile nu depun în termenul prevăzut la prima teză notificarea, se aplică corespunzător prevederile art. 1563 alin. (12) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Prevederile alin. (2) lit. b) nu se aplică în situaţia persoanelor impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în cursul anului 2014 şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, care sunt obligate să aplice sistemul respectiv cel puţin până la finele anului 2014, cu excepţia cazului în care depăşesc plafonul de 2.250.000 lei.
(4) Atât în cazul persoanelor impozabile care continuă aplicarea sistemului TVA la încasare, cât şi al celor care ies din sistem, pentru operaţiunile al căror fapt generator de taxă a intervenit până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv, precum şi pentru facturile emise înainte de această dată, în situaţia în care cea de-a 90-a zi calendaristică de la data emiterii facturii sau de la termenul-limită prevăzut de lege pentru emiterea facturii este ulterioară datei de 31 decembrie 2013, exigibilitatea taxei intervine la data încasării totale sau parţiale a contravalorii bunurilor livrate/serviciilor prestate, cu respectarea prevederilor art. 1342 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. III.
Prevederile art. I şi II se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Art. IV.
1 Modifică Ordonanţa de urgenţă nr. 102/2013 art IX. – la 19.12.2013 Articolul IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. IX.
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2014, cu excepţia pct. 59-62 de la art. I care se aplică începând cu data de 1 aprilie 2014.”
Art. V.
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, dându-se textelor o nouă numerotare.
Art. VI.
1 Abrogă Legea nr. 148/2012 tot actul la 19.12.2013 Legea nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012, cu modificările ulterioare, se abrogă.

Concluzii:

Limitarea de 90 de zile pentru facturile emise a fost abrogata.

O firma care a aplicat in 2013 sistemul TVA la incasare poate renunta la acesta oricand in 2014.

O firma nou infiintata in 2014 care se inregistreaza in scopuri de tva si opteaza pentru sistemul tva la incasare trebuie sa pastreze intreg anul 2014 aplicarea acestui sistem.

Tags: , ,

Category: Legislatie

Leave a Reply