Perioada fiscală a taxei pe valoarea adăugată

| February 4, 2014 | 0 Comments

Prevederi generale privind perioada fiscală

Perioada fiscală a TVA este reglementată de art. 156 indice1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (CF) şi pct. 80 din normele de aplicare ale acestuia aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Perioada fiscală este luna calendaristică.

Prin excepţie de la această prevedere, perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro al cărui echivalent în lei se calculează pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru data de 31 decembrie a anului precedent, cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul acestuia, una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.

Atenţie! La determinarea cifrei de afaceri se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operaţiunile taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România.

Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării conform art. 153 din CF, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul de 100.000 euro, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării.

Întreprinderile mici care se înregistrează în scopuri de TVA, conform art. 153 din CF în cursul anului, trebuie să declare cu ocazia înregistrării cifra de afaceri obţinută, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg. Dacă această cifră de afaceri recalculată depăşeşte plafonul de 100.000 euro, în anul respectiv perioada fiscală va fi luna calendaristică. Dacă această cifră de afaceri recalculată nu depăşeşte plafonul persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală, cu excepţia situaţiei în care a efectuat în cursul anului calendaristic respectiv una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri înainte de înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 din CF.

De reţinut! În cazul în care cifra de afaceri efectiv obţinută în anul înregistrării, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg, depăşeşte plafonul de 100.000 euro, în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică.

În situaţia în care cifra de afaceri efectivă nu depăşeşte plafonul, persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.

 Excepţii privind perioada fiscală

În situaţia în care o persoană impozabilă care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România, perioada fiscală devine luna calendaristică începând cu:

- prima lună a unui trimestru calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în această primă lună a respectivului trimestru;

- a treia lună a trimestrului calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a doua lună a respectivului trimestru.

Atenţie! Primele două luni ale trimestrului respectiv vor constitui o perioadă fiscală distinctă, pentru care persoana impozabilă va avea obligaţia depunerii unui decont de taxă.

- prima lună a trimestrului calendaristic următor, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a treia lună a unui trimestru calendaristic.

 Persoana impozabilă care potrivit celor menţionate mai sus este obligată să îşi schimbe perioada fiscală trebuie să depună „Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România”, cod 092, la organul fiscal competent, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care intervine exigibilitatea achiziţiei intracomunitare care generează această obligaţie, şi va utiliza ca perioadă fiscală luna calendaristică pentru anul curent şi pentru anul următor.

Important! Dacă în cursul anului următor nu efectuează nicio achiziţie intracomunitară de bunuri, persoana respectivă va reveni la trimestrul calendaristic drept perioadă fiscală. În acest sens, va trebui să depună declaraţia de menţiuni prevăzută mai sus.

Organele fiscale competente pot aproba, la solicitarea justificată a persoanei impozabile, o altă perioadă fiscală, respectiv semestrul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operaţiuni impozabile numai pe maximum 3 luni calendaristice dintr-un semestru sau anul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operaţiuni impozabile numai pe maximum 6 luni calendaristice dintr-o perioadă de un an calendaristic.

De reţinut! Solicitarea prevăzută mai sus se transmite autorităţilor fiscale competente până la data de 25 februarie a anului în care se exercită opţiunea, prin depunerea formularului 306 „Cerere privind utilizarea ca perioadă fiscală pentru TVA a semestrului sau anului calendaristic”, cod MFP 14.13.03.02/p, şi va fi valabilă pe durata păstrării condiţiilor care au determinat aprobarea perioadei fiscale respective.

*

Baza legală: art. 156^1 din Codul Fiscal, pct. 80 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004; Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1.165/2009 privind aprobarea procedurii de actualizare a vectorului fiscal pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare; Ordinul preşedintelui ANAF nr. 6/2010 privind aprobarea procedurii pentru aprobarea perioadei fiscale semestriale/anuale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA.

Sursa: finantevalcea

Tags: ,

Category: Intrebari si Raspunsuri

Leave a Reply